Astăzi, la aniversarea a 142 de ani de existenţă a fabricii Remarul 16 Februarie, au fost prezente o serie de oficialităţi printre care îi amintim pe prefectul Clujului, Florin Stamatian, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alexandru Coroian, directorul Cluj Arena, Radu Raţiu şi consilierul local Marcu Valtar.
Înfiinţată în anul 1870, societatea de construcţii şi modernizări ale materialului rulant din Cluj-Napoca avea iniţial destinaţie de atelier de reparaţii pentru calea ferată. Acum, Remarul şi-a extins aria de acţiune, prestând servicii de calitate cu ajutorul celor 500 de angajaţi.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a precizat că Remarul 16 Februarie este o emblemă pentru clujeni. De asemenea, dânsul a dorit să exprime apreciere faţă de muncitorii fabricii, care sunt legaţi cu sufletul de această companie şi nu numai de un contract de muncă. În finalul discursului său, dl Tişe a asigurat conducerea Remarul de susţinere din partea Consiliului Judeţean Cluj, la întâmpinarea unor probleme.
Prefectul Florin Stamatian a prezentat această unitate drept un model pentru toate celelalte, având în vedere că „fabrica nu are nicio datorie faţă de stat şi face cinste Clujului".
Florentin Bărbuceanu, directorul general de la Remarul a amintit de performanţele companiei pe care o conduce, şi de planul de a ataca piaţa externă, având în acest sens chiar şi o mică colaborare cu Bombardier Transportation.
„Vrem să răspundem prompt clienţilor noştri, dar avem şi produse de top: locomotiva Carpatia, care are putere crescută şi consum scăzut. Mai mult, Remarul este singura unitate din România care oferă reparaţii pentru toate tipurile de locomotive din ţară, însă avem în plan să atacăm şi piaţa internă. În acest sens am avut o colabrare cu Bombardier, iar în 2011, 10% din serviciile noastre au mers spre export".
În incinta fabricii clujene se află şi celebra mocăniţă a Apusenilor, care va fi reintegrată în circuitul turistic din Alba Iulia.
Producătorul clujean a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 28 milioane de euro, în creştere cu circa 16% faţă de anul precedent.
Un articol de: Muresan Marius
Un raport al ANCOM arată că numărul conexiunilor de acces la internet în bandă largă furnizate la puncte fixe a ajuns la 326 milioane [...]
Moneda naţională continuă să se deprecieze în raport cu euro în condiţiile în care miercuri Banca Naţională a României [...]
Începând cu data de ieri ora 1000 a fost demarată înscrierea în cadrul Etapei a II-a în cadrul Programului Start [...]
Aflat la Cluj-Napoca preşedintele PD-L Emil Boc a comentat situaţia economică a României având în vedere că la puţin timp după [...]
18 Mai 2012 08:04
18 Mai 2012 06:11
18 Mai 2012 00:00
18 Mai 2012 00:04
18 Mai 2012 00:44
18 Mai 2012 07:00
18 Mai 2012 09:13
18 Mai 2012 09:54
18 Mai 2012 10:16
Comentarii Adauga un comentariu