Prinţul Paul al României, recunoscut drept moştenitorul Regelui Mihai

Din 15 Februarie 2012 11:17 0 comentarii Vizualizari: 121
Prinţul Paul al României, recunoscut drept moştenitorul Regelui Mihai

Înalta Curte de Casaţie şi justiţie a decis, ieri, ca Prinţul Paul de România să fie recunoscut drept urmaş legitim al Regelui Carol al II lea, tatăl Regelui Mihai.

În anul 1991, Prinţul Paul de România a deschis, la Tribunalul Bucureşti, un proces în care acesta cerea, în numele tatălui său, recunoaşterea în România a hotărârii din 1955 a unei instanţe din Lisabona care spune că tatăl prinţului Paul, Mircea Grigore Lambrino, a fost fiul legitim al regelui Carol al II-lea. Astfel, tatăl prinţului Paul a fost fratele vitreg al regelui Mihai I.

Cu această calitate recunoscută oficial în justiţie, prinţul Paul poate avea revendicări, prin deschiderea unor procese, asupra patrimoniului care a aparţinut regelui Carol al II-lea, în România.

Ziua de ieri este o zi istorică, Prinţul fiind foarte emoţionat odată cu obţinerea sentinţei: 

"Salut cu entuziasm şi responsabilitate decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a recunoaşte o sentinţă pronunţată în urmă cu 57 de ani în Portugalia. Procesul din România, care s-a încheiat, după 21 de ani, a fost unul de onoare pentru familia mea. După 21 de ani de procese, s-a făcut dreptate. Am fost recunoscut drept moştenitor legitim a lui Carol al IIlea. Aceasta se întâmplase în Spania, Franţa şi Marea Britanie cu mulţi ani în urmă. Instanţele din aceste ţări, mai civilizate decât noi, s-au pronunţat cu decenii în urmă. Mai mult, atunci s-a hotărât şi modul în care să se împartă moştenirea bunicului meu. Cu toate acestea unchiul meu m-a contestat în modul cel mai josnic cu putinţă", spune prinţul în cadrului unui interviu acordat Evenimentului Zilei.

"Îmi exprim speranţa că ceea ce s-a întâmplat reprezintă un prim pas spre reconciliere şi pace în Familia Regală", a declarat prinţul Paul de România, la aflarea sentinţei.
 
De asemenea, Prinţul şi-a exprimat regretele legate de faptul că tatăl său nu a avut şansa să participe la acest eveniment istoric:
 

"Îmi pare rău că tatăl meu nu a avut şansa să trăiască acest moment. Mă bucur însă că fiul meu s-a născut într-o Românie liberă şi democrată. Poporul român a câştigat dreptul de a-şi cunoaşte adevărata istorie. A beneficia de o justiţie corectă este un drept sacru al fiecărui cetăţean, într-o democraţie autentică", a mai declarat prinţul Paul.

"Cu toţii suntem martorii unui eveniment istoric, democratic, care sper să ajute în procesul de evoluţie pozitivă a României.
Respect faptul că trăim într-o Republică, de aceea voi continua să îmi dedic viaţa necondiţionat, ca şi până acum, acţiunilor de sprijinire şi promovare a imaginii României în lume. Este o datorie de onoare a fiecărui membru al familiei Regale", mai spune prinţul Paul, într-o declaraţie de presă, citat de gândul.

Pe de altă parte, Casa Regală a ripostat odată cu decizia luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinând că "această decizie nu creează niciun drept dinastic."

"Această decizie nu crează niciun drept dinastic, şi nici nu stabileşte apartenenţa persoanei sus-numite, astăzi decedată, la Familia Regală. Aceasta este valabil şi pentru descendenţii săi, indiferent cine ar fi aceştia.În poziţia sa de Şef al Familiei Regale a României, Majestatea Sa Regele Mihai I este singurul care se poate pronunţa asupra chestiunilor dinastice", arată un comunicat remis de Casa Regală.

Membrii Familiei Regale sunt: Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei, Majestatea Sa Regina Ana a Romaniei, Alteţa Sa Regala Principesa Moştenitoare Margareta a Romaniei, Alteţa Sa Regala Principele Radu al Romaniei, Alteţa Sa Regala Principesa Elena a Romaniei, Alteţa Sa Regala Principesa Irina a Romaniei, Alteţa Sa Regala Principesa Sofia a Romaniei, Alteţa Sa Regala Principesa Maria a Romaniei, Alteţa Sa Regala Principele Nicolae al Romaniei.

Nici Majestatea Sa Regele Mihai I al României, şi nici foştii Şefi ai Familiei Regale a Romaniei - Regele Ferdinand I şi Regele Carol al II-lea - nu au recunoscut sau acordat vreodată vreun titlu lui Mircea Grigore Lambrino sau descendenţilor săi.

Folosirea, în orice context, public sau privat, a titlului de Principe al României, sau a apelativului Alteţă Regală rămâne prerogativa exclusivă a membrilor Familiei Regale arătaţi mai sus, arată comunicatul de presă.

 

Un articol de: Florescu Andra

Comentarii Adauga un comentariu

 

Alte stiri din national

Fast Food-ul şi berea cu alcool ar putea fi impozitate
017 Mai 2012 12:27

Fast Food-ul şi berea cu alcool ar putea fi impozitate

Ministrul Sănătăţii a anunţat joi că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi introdusă taxă pe fast food şi pe berea cu alcool întrucât [...]

Şerban Huidu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă
014 Mai 2012 15:49

Şerban Huidu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov l-au trimis în judecată pe Şerban Huidu sub acuzaţia de ucidere din culpă [...]

Litoralul românesc, cuprins de o furtună de nisip puternică
014 Mai 2012 11:22

Litoralul românesc, cuprins de o furtună de nisip puternică

Litoralul românesc a fost înngropat duminică într-o furtună de nisip care a alungat turiştii. Vâmtul a bătut cu o viteză [...]

Oferte pe litoralul românesc
013 Mai 2012 14:53

Oferte pe litoralul românesc

Pentru turiştii care doresc o vacanţă pe litoralul românesc hotelierii vin cu o idee inovatoare: noţiunea de all inclusive. Acesta este valabilă [...]