Deputatul independent Mircia Giurgiu a anunțat azi, într-o conferință de presă că, începând de luni, va purta o banderolă pe care va scrie ”PROTEST”, la fiecare ședință de plen sau de comisii, în semn de solidaritate cu persoanele care au protestat în stradă în ultima perioadă.
”Începând de săptămâna viitoare, de luni, în fiecare ședință de plen și de comisii, o să port o banderolă pe care va scrie ”PROTEST” în semn de solidaritate cu cei care au ieșit în stradă la manifestări, în ultimele luni, și de asemenea pentru cei din opoziție care au hotărât să protesteze de la începutul acestei luni, împotriva măsurilor luate de actuala guvernare. Voi purta această banderolă până când se vor încheia protestele în țară”, a declarat Mircia Giurgiu.
Acesta a mai afirmat că a luat această decizie și pentru că săptămâna aceasta s-au împlinit 5 săptămâni de când participă în fiecare seară la protestele de stradă din Cluj-Napoca, cu excepția zilelor în care a trebuit să meargă la Parlament, în București.
Mircia Giurgiu a mai spus, referitor la activitatea parlamentară, că marți a fost prima dată după foarte mulți ani, când pentru trecerea unor proiecte de lege nu au mai contat voturile ci prezența în sală a parlamentarilor. În sală au fost prezenți 165 de deputați și au fost votate 139 de proiecte de lege.
Un articol de: Cristina Oltean
Candidatul UDMR la Primăria Cluj-Napoca Eckstein Kovacs Peter a propus clujenilor un proiect prin care 15.000 de familii pot să beneficieze de o [...]
Preşedintele PD-L Emil Boc a comentat astăzi la Cluj-Napoca demisia ministrului Educaţiei Ioan Mang venită pe urma acuzaţiilor de plagiat care [...]
PRM a înregistrat o sesizare către Biroul Electoral Municipal în care îi acuza pe cei de la USL că doreşte să câştige voturile [...]
Deputatul PNL Horea Uioreanu susţine printr-un comunicat de presă că deţine soluţia pentru reabilitarea tuturor drumurilor judeţene şi că poate [...]
18 Mai 2012 08:04
18 Mai 2012 06:11
18 Mai 2012 00:00
18 Mai 2012 00:04
18 Mai 2012 00:44
18 Mai 2012 07:00
18 Mai 2012 09:13
18 Mai 2012 09:54
18 Mai 2012 10:16
Comentarii Adauga un comentariu